Fii voluntar în Africa

În octombrie 2018, prima echipă de voluntari Habitat for Humanity România în Africa a construit 2 case într-un comunitate săracă de lângă capitala Malawi - Lilongwe. În acele două case locuiesc acum Lebita Kaundama și Sofileti Kayitoni – două mame văduve și copiii lor, pe care îi cresc singure.

Peste Lebita și copiii ei, vechea casă s-a prăbușit pur și simplu în timpul unei furtuni puternice. Din fericire, nu au fost grav răniți. Însă locuința lor nu a mai putut fi reparată și s-au adăpostit timp de un an în casa unei mătuși.

Pentru Sofileti și cei patru copii ai săi, fiecare ploaie mai puternică însemna o nouă inundație. Trăiau cu toții într-o casă cu un acoperiș acoperit cu plastic și mănunchiuri din stuf, care se distrugea adesea în timpul sezonului ploios, care în Malawi ține luni bune în fiecare an.

Lebita, Sofileti și copiii lor au acum o locuință sigură și trainică, cu acoperiș din tablă prin care ploaia nu mai trece. Însă ca ele sunt mult mai multe familii care au nevoie de ajutorul nostru.

În octombrie 2019, o nouă echipă de voluntari români va merge în Malawi pentru a construi un viitor mai bun pentru familii care trăiesc în sărăcie, cu mai puțin de 2 dolari pe zi, la fel ca 70% dintre locuitorii din Malawi.

Intră în echipa noastră de voluntari și mergi în Malawi să construiești o viață nouă pentru o familie!

20 de voluntari
români
2 case
în 6 zile

23 octombrie – 2 noiembrie 2019
Malawi, Africa

Tina C

am strâns €1815 din €2100

Anca Bolohan

am strâns €1105 din €2100

Radu Tîrziu

am strâns €863 din €2100

Felicia Stoica

am strâns €570 din €2100

Pentru detalii despre cum poți fi voluntar în Malawi în echipa Habitat for Humanity România, scrie-ne un email la teodora.saitos@habitat.ro, sună-ne la numărul +40728284607 sau lasă-ne datele tale în formularul acesta și te contactăm noi.

Iată cum a fost experiența voluntarilor în Malawi în 2018: